Skip to main content

REGULI DE CONDUITĂ ÎN CADRUL FESTIVALULUI

    1. Toţi participanţii trebuie să respecte regulile sociale, legile şi reglementările enumerate în acest Regulament. Participanţilor nu le este permis să desfăşoare niciun fel de activităţi care ar putea să pună în pericol sau să afecteze în orice mod siguranţa sau drepturile celorlalţi participanţi. Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii (materiale sau fizice) cauzate prin nerespectarea Regulamentului şi va putea solicita despăgubiri persoanelor vinovate de încălcarea acestuia.
    2. Traficul sau consumul de droguri este ilegal, strict interzis şi va fi pedepsit conform legilor în vigoare. În cazul în care o persoană va fi descoperită cu substanțe ilegale asupra sa, va fi scoasă în afara Festivalului imediat, iar brățară de acces va fi confiscată.
    3. Participanţii sunt obligaţi ca în incinta Locației, să respecte şi să nu distrugă elemetele de mobilier, incluzând construcţiile de orice fel şi spaţiile verzi aferente, să folosească grupurile sanitare în mod civilizat și corespunzător destinației acestora.
    4. Pe perioada festivalului Organizatorul, partenerii Organizatorului sau presa acreditată au dreptul de a înregistra şi fotografia evenimentul. Participanţii iau la cunoştinţă că există posibilitatea de a apărea în astfel de materiale, fără a putea emite pretenţii asupra drepturilor cu privire la respectivele materiale. Organizatorul are dreptul de a folosi aceste materiale, de a le publica online sau offline, pe diverse canale şi de a le utiliza în campanii de promovare și prezentare ale festivalului, fără a recompensa în vreun fel participantul.
    5. Participanţii au dreptul să filmeze şi să fotografieze zonele în care au acces, însă pot folosi aceste material exclusiv în scop personal. Participanților le este permis să facă publice pozele și filmările din cadrul Festivalului, doar în măsura în care acestea nu afectează dreptul la imagine al celorlalți participanți sau drepturile Organizatorului și nu sunt realizate în scop comercial. De asemenea, participanții vor avea în vedere că pentru anumite activități/spectacole/concerte Organizatorul poate restricționa sau interzice filmarea și/sau fotografierea, la solicitarea managementului artiștilor, caz în care va anunța aceste situații prin mijloace proprii de comunicare (website, social media, aplicație, mesaje, prin intermediul coordonatorilor de eveniment din interiorul evenimentului etc). În caz de nerespectarea a acestei obligații, Organizatorul va solicita participantului să înceteze activitatea nepermisă/ să șteargă postările publice, sub sancțiunea suportării integrale a prejudiciilor astfel produse.

    ! Este strict interzisă montarea de echipamente profesionale si semi-profesionale de filmat cu exceptia persoanelor acreditate în acest scop.

    1. Participanţii iau la cunoştinţă că în incinta festivalului este interzisă orice activitate comercială sau de publicitate, precum și promovarea unor produse, servicii, activități, idei, mișcări culturale sau politice, fără acordul scris al Organizatorului, indiferent de mijloace, fie că sunt activități online sau offline în cadrul Festivalului.
    2. Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice.
    3. În cazul în care vor fi identificați minori sub 14 ani care nu sunt însoțiti, Organizatorul va sesiza organele competente.
    4. Este interzisă utilizarea focului prin orice mijloace (amenajare de focuri de încălzire, de atmosferă sau orice alte metode de foc deschis, artificii) şi a materialelor inflamabile pe întreg perimetrul festivalului.
    5. Accesul în incintele și anexele anexele din cadrul Arenei Oradea/Locației evenimentului, cu excepţia celor special amenajate pentru desfăşurarea Festivalului, este interzis.